alegerile locale republica moldova
Imagine: ziare.com

Este pentru prima dată cînd la alegerile locale se simte, chiar din start, o luptă aprigă pentru putere.

Săptămînă de săptămînă, „oaspetele vesel” al Expresului de Ungheni, Vladimir Cojocaru, vine în faţa cititorilor cu cîte o epigramă, făcîndu-ne astfel pe noi, cei care îi citim creaţiile, să mai zîmbim. Data trecută însă, Vladimir Cojocaru a venit cu o… DRAMĂ – un Dicţionar Realist al Alegătorului Moldovean Amărît (sau Amăgit!). Dacă nu l-aţi citit, vă recomand să-l citiţi. Cu adevărat, este un dicţionar realist. Şi exact.

Am intrat într-un nou scrutin electoral, adică într-un nou sezon de vînătoare a naivilor. Vom asculta, de acum înainte, timp de o lună, programe electorale sau, potrivit Dicţionarului lui Vladimir Cojocaru, poveşti moldoveneşti. Vom fi martori ai unor trucuri electorale, adică vom  vedea pe viu metamorfoze şi transformări spectaculoase. Ce mai, „iluzionism practicat de candidaţii electorali” sau, mai pe moldoveneşte, procedee de transformare a unor cozi de cîine în site de mătase. Ia să vedem, cine se supără? Cine se simte cu musca pe căciulă? Vor apărea „peştişorii de aur”, care vor promite marea şi sarea. Iar electoratul va alege, va alege pînă va… culege, ca de fiecare dată.

Vorba ceea: pleacă ai noştri, vin ai noştri, noi rămînem tot ca proştii. Actuala campanie electorală va fi una acerbă. Este pentru prima dată cînd la locale se simte, chiar din start, o luptă aprigă pentru putere. Din păcate, deocamdată, doar pentru putere. Oamenii au interese, trebuie să-şi protejeze afacerile – cei care le au. Cei care nu le au, trebuie să-şi rezolve unele probleme de ordin material sau financiar. Alţii vor să ia puterea pentru a le arăta celorlalţi unde iernează ursul. Sau să şi-o păstreze, căci au dat de bine în fotoliile pe care le-au ocupat pînă acum.

Spunea cineva, chiar recent, cu o seninătate debordantă: eu voi fi mereu cu partidul puterii. Ieri am fost cu Partidul Comuniştilor, azi – cu Partidul Liberal-Democrat. Ei şi? Vă deranjează cumva? Adevărate principii şi valori moldoveneşti.

Săptămîna trecută, am avut ocazia să merg într-o deplasare în cadrul unui proiect privind dezvoltarea turismului rural. O călătorie impresionantă şi utilă. Pentru că tot am studiat cîte ceva despre turism, îmi voi aplica noile cunoştinţe în practică. Voi acorda şi eu, şi colegii mei, o atenţie sporită, în săptămînile ce urmează, turismului politic, ca să încercăm să înţelegem ce e bine şi ce e rău în acest fenomen atît de răspîndit pe la noi.

Lucia Bacalu

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(1 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: