Daniela Dirzu
Daniela Dirzu, manager proiect la Centrul Regional de Resurse pentru Tineri

Magistru în drept civil, specialist în drept internaţional, o domnişoară cu un potenţial intelectual deosebit de mare, Daniela Dîrzu, a ales să revină la baştină, la Ungheni. „Dacă cineva, în timpul studiilor mele la facultate, mi-ar fi spus că voi veni la Ungheni, nu l-aş fi crezut. Acest oraş era pentru mine ultima soluţie”, recunoaşte acum, după trei ani şi jumătate de activitate aici.

Ceva s-a produs în mintea ei, în viziunile ei şi în modul de a înţelege lucrurile. În anul 2006, a absolvit Universitatea Liberă Internaţională din Moldova (ULIM), facultatea drept, specializarea drept internaţional. A făcut apoi masteratul, obţinînd, cu un an mai tîrziu, titlul de magistru în drept civil. Ar fi putut face o carieră strălucită în domeniul justiţiei. Dar soarta i-a pregătit o altă cale.

A decis să vină la Ungheni, acolo unde a absolvit cîndva liceul. Nu se gîndea să renunţe la drept.

„Am depus multe CV-uri, la diverse instituţii şi întreprinderi. Îmi doream să practic dreptul”, spune. Nu a fost să fie. O fi fost de vină lipsa de exeprienţă în căutarea unui loc de muncă? Sau poate lipsa unor locuri de muncă pe piaţa din Ungheni? A trebuit să încerce să facă altceva decît ceea ce a învăţat. S-a angajat la Centrul Regional de Resurse pentru Tineri, unde lucrează deja de trei ani şi jumătate.

„Din drept mi-a rămas doar spiritul justiţiar”, spune zîmbind. În rest, a trebuit să se adapteze, să înveţe lucruri noi. La inteligenţa şi perseverenţa pe care o are, nu i-a fost prea greu. Eforturile i-au fost răsplătite. Acum, este manager în proiectul „Fundaţia muncii”, fiind în permanenţă în contact cu angajatorii. Ironia sorţii! Ea, care cu cîţiva ani în urmă nu a reuşit să găsească un loc de muncă în conformitate cu studiile şi specialitatea pe care o avea, iată că în prezent îi ajută pe alţii să se angajeze, convingînd angajatorii că e bine să accepte tineri, chiar dacă aceştia nu au încă experienţa necesară.

„Acum am înţeles cum trebuia să procedez, pentru a mă angaja. Poate că problema cea mare nu era lipsa locurilor de muncă, ci faptul că nu am ştiut cum să obţin acel loc de muncă pe care mi-l doream. Dacă aş încerca acum, ar fi cu mult mai simplu”, susţine Daniela.

Explicaţia ei e foarte simplă: „De obicei, angajatorii spun că nu este obligatoriu ca tînărul să aibă experienţă. Important e să fie o persoană responsabilă, care să vrea să lucreze. Deci, cu cît mai mulţi tineri vor demonstra că sînt serioşi, capabili, disciplinaţi, cu atît mai mare încredere vor avea în ei potenţialii angajatori”.

„Consideri că şi aici, la Ungheni, poţi să te realizezi?”, o întreb. „Da, e posibil”, răspunde fără pic de ezitare. Sigur, este complicat, poate chiar foarte complicat, mai ales că există multe obstacole, în special de ordin material (salariile mici, lipsa unui spaţiu locativ). Totuşi, lucrînd cu experţi străini, Daniela a învăţat că, dacă vrei să obţii performanţe, trebuie să te perfecţionezi în permanenţă. „Uneori, noi, tinerii, avem pretenţii mari, dar nu ne gîndim la potenţialul nostru”, spune.

Este optimistă. „Vom obţine şi aici bani mai mulţi, cum ne dorim, dar în timp”, afirmă. „Ungheniul este un oraş de perspectivă. Din acest motiv tot mai mulţi tineri vin aici. Comparativ cu alte oraşe din republică, Ungheniul este o localitate mai benefică pentru noi”, spune dînsa. De aceea, nu regretă că a ales să vină aici. Cel puţin, deocamdată.

Şi cînd te gîndeşti că, iniţial, Ungheniul i se părea un oraş pustiu, cu oameni care nici măcar nu ştiu (sau nu vor?) să oprească la culoarea roşie a semaforului! Acum, Ungheniul i-a devenit a doua casă, ea fiind de baştină din satul Buşila. Ungheniul i-a oferit posibilitatea să progreseze, să se afirme, să înţeleagă foarte bine ce vrea şi cum poate obţine ceea ce vrea.

Daniela Dîrzu este autoarea sloganului proiectului „Ungheni – capitala Tineretului 2011”, iar  acesta sună bine: „Îndrăzneşte să-ţi trăieşti visele”.

Lucia Bacalu

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

(14 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: