Chiar dacă sînt scumpe, paşapoartele cu date biometrice sînt la mare căutare în Ungheni. Timp de trei săptămîni, au fost deja depuse, la Secţia Evidenţă şi Documentare a Populaţiei, 342 de cereri.

„Oamenii solicită să le fie eliberate aceste paşapoarte şi în regim de urgenţă, şi în regim obişnuit”, susţine Oleg Rusnac, şeful Secţiei. În pofida faptului că, pentru perfectarea unui paşaport biometric timp de 24 de ore, solicitantul trebuie să scoată din buzunar 2150 de lei, cereri de acest gen sînt, practic, zilnic.

Oamenii, în majoritate, sînt deja informaţi despre noile reguli. „Am pregătit materiale informative în acest sens, am lucrat, începînd cu luna noiembrie, în vederea informării populaţiei privind paşapoartele biometrice”, afirmă Oleg Rusnac. Din acest motiv, crede dînsul, la ora actuală nimeni nu se indignează nici de faptul că este obligat să-şi perfecteze doar paşaport biometric, dacă vrea să plece în străinătate, nici de preţurile cam pipărate.

Iar acestea sînt cu adevărat mari. Astfel, costul pentru perfectarea şi eliberarea unui paşaport cu date biometrice este de 850 de lei pentru 30 de zile, 1300 lei – pentru 15 zile, 1550 lei – pentru 10 zile, 1720 lei – pentru 5 zile şi 2150 lei – pentru 24 de ore.

„Eu m-am interesat cine a stabilit preţurile la paşapoartele biometrice şi ce a stat la bază. E ceva incredibil”, a declarat prim-ministrul Vlad Filat în cadrul şedinţei Guvernului din 26 ianuarie, citat de portalul de ştiri Unimedia.md. Dînsul a cerut ministrului Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor, Pavel Filip, să prezinte un raport, în detalii, despre stabilirea acestor preţuri. „Trecerea la paşapoartele biometrice este o condiţie a Uniunii Europene, dar acest lucru nu trebuie să facă oamenii să plătească taxe suplimentare”, a subliniat premierul.

Cei cărora nu le-a expirat termenul de valabilitate a paşapoartelor obişnuite (non-biometrice) nu au nici un motiv să-şi facă griji. Acestea vor fi acceptate pînă la expirarea termenului respectiv.

Noile paşapoarte vor fi valabile timp de şapte ani de la data eliberării. Valabilitatea paşapoartelor eliberate copiilor cu vîrsta de pînă la şapte ani este de patru ani. De altfel, de acum înainte, şi copilul trebuie să aibă paşaport, căci în paşaportul părinţilor nu se mai includ date despre copii.

Pentru perfectarea paşapoartelor biometrice sînt necesare aceleaşi acte ca şi pentru paşapoartele precedente, a menţionat Oleg Rusnac.

Lucia Bacalu

(3 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: