“Mă leagă mii de fire de Sculeniul meu, de Ungheni”

Istoricul Andrei Eşanu s-a născut la 16 iulie 1948 în satul Sculeni. A obţinut, de-a lungul timpului, titlul de doctor habilitat în istorie (1992), titlul de membru corespondent (1992), apoi de membru titular al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (2007) şi titlul de profesor cercetător (2006).

Istoricul Andrei Esanu
Andrei Esanu, istoricul originar din Sculeni, Ungheni

Opera domniei sale constituie peste 3500 de pagini convenţionale sau peste 250 de lucrări, editate la Chişinău, Bucureşti, Sofia, Iaşi, Paris şi Moscova. Andrei Eşanu a fondat direcţiile de cercetare a culturii medievale, a istoriei ştiinţei şi tehnicii la Institutul de Istorie al Academiei de Ştiinţe a R.Moldova, laboratorul de cercetare a istoriei culturii la Universitatea de Stat din Moldova, a fost director adjunct, director al Institutului de Istorie al Academiei de Ştiinţe. Este unul dintre cei care au contribuit la reactivarea învăţămîntului teologic în R. Moldova. A contribuit la pregătirea a doi doctori habilitaţi şi a cinci doctori în ştiinţe. A prezentat rapoarte şi comunicări la peste 75 de forumuri ştiinţifice internaţionale şi naţionale.

În 1994, şi-a pierdut vederea, dar nu s-a lăsat bătut, nu şi-a întrerupt activitatea ştiinţifică. Este laureat al Premiului de Stat, al Premiului AŞM, al Premiului Academiei Române „Dimitrie Onciul”, decorat cu ordinul „Gloria Muncii”, deţine titlul onorific “Om Emerit”.

L-am întîlnit la Ungheni, după ani şi ani de uitare din partea pămîntenilor săi. Venise să-şi lanseze lucrarea bibliografică “Neamul Cantemireştilor”.

Cum este revenirea acasă, domnule Eşanu?
Drumul acesta, de la Sculeni prin Ungheni şi mai departe, cu trenul, la Chişinău,  l-am făcut de sute de ori. Acum revin cu mari emoţii, cu multă nostalgie după anii copilăriei mele, după anii studenţiei. Sigur, aceste locuri sînt cele mai sfinte pentru mine, deoarece sînt locuri unde am văzut lumina zilei, unde am crescut, unde am devenit om în cele din urmă. Ungheniul îmi este la fel de drag şi scump ca şi Sculeniul, Sculeniul vechi, de lîngă biserică, unde m-am născut. De Sculeni mă leagă foarte multe lucruri. Cînd eram văzător, veneam mai des, ajutam socrii, părinţii. Acum vin mai rar.

A mai rămas cineva drag inimii dumneavoastră la Sculeni?
Părinţii mei demult au decedat. Locuiesc însă la Sculeni două surori ale mele. Una a lucrat învăţătoare, iar cealaltă a fost bucătăreasă la grădiniţă. Şi socrii mei sînt la Sculeni. Cu Valentina, soţia mea, m-am căsătorit în anul 1979. Avem trei băieţi, deja mari. Dar şi acum ei vin cu mare bucurie la Sculeni. Le place baştina părinţilor, le plac bunicii, care îi întîmpină totdeuna cu drag, li-s dragi mătuşile, unchii, Prutul.

Apropo, ce înseamnă pentru dumneavoastră Prutul? Or, satul în care v-aţi născut este situat pe malul acestui rîu.
Pentru mine Prutul a fost totdeauna ceva deosebit. Plecam şi veneam de la şcoală pe o cărare de-a lungul acestui rîu…

Şi vedeaţi în fiecare zi gardul de sîrmă ghimpată.
Vedeam gardul. Vreau să vă zic o expresie a mamei mele, pe care o auzeam în copilărie şi care mi s-a întipărit în memorie. De la noi din curte se vedea valea Prutului şi acel gard de sîrmă ghimpată care a fost scos acum. Iată că mama mea, ţărancă din Sculeni, spunea mereu: „Cum păgînii aceştia au pus gardul ista şi ne-au închis în ocol, ca să nu putem să ne ducem nicăieri?”. Aşa spunea mama. Părinţii mei, gospodari pînă la război, mergeau în fiecare duminică la Iaşi, la Sfînta Parascheva, la Mitropolie. De aceea mama nu a putut să se împace cu situaţia creată şi se lamenta mereu. Eu am trăit emoţii deosebite în copilăria mea. M-am scăldat în Prut. Acest rîu pentru mine e ceva fenomenal – cel mai frumos rîu din cîte mai sînt pe faţa pămîntului.

Cîndva, Sculeniul a fost centru raional, un centru populat de evrei…
Pînă la război, Sculeniul a fost un mare tîrg. Conform recensămîntului din 1930, avea o populaţie de peste 8400 de locuitori. Acum nu ştiu dacă sînt vreo patru mii. Din acele peste 8000 de persoane vreo 3000 erau evrei. Ei îşi aveau cartierele lor evreieşti. Totuşi, românii erau majoritatea, constituiau circa 54%. Mai erau şi ruşi, şi polonezi, şi ucraineni.

Nu credeţi că, odată cu plecarea evreilor, localităţile populate de ei au avut de pierdut?
Sigur. Tatăl meu, om cu pămînt, cu vite, cu oi multe avea relaţii bune cu negustorii evrei. Se găsise un mod deosebit de a convieţui, dar a venit valul războiului… Totuşi, sînt şi evenimente negative legate de prezenţa evreilor pe meleagurile noastre. Trebuie s-o spunem. Mai ales în ceea ce priveşte anul 1940. Tot tatăl meu îmi povestea că s-au găsit printre evrei şi din cei care s-au bucurat de tancurile sovietice. Dar mai tîrziu şi ei au avut de suferit în urma nelegiurilor celor pe care i-au întîmpinat atunci cu bucurie.

Nimic nu rămîne nepedepsit.
Aşa este. Au fost deportaţi la fel ca şi românii moldoveni, au fost închişi ca şi românii moldoveni şi au fugit la fel ca şi mulţi români moldoveni de aici. Ei au împărtăşit aceeaşi soartă. Eu, împreună cu soţia mea, Valentina, am întocmit, la un moment dat, din interesul nostru propriu, o listă a consătenilor noştri morţi pe front. Am ajuns la un număr de circa 100 de persoane care au murit pe frontul sovieto-german, inclusiv cîţiva evrei. Sigur, majoritatea erau români, printre care şi un frate de-al tatălui meu, Alexei Eşanu. A murit nu departe de Berlin. Urmare a cercetărilor noastre, am aflat locul unde-i înmormîntat. Visăm să ajungem la mormîntul unchiului meu şi sperăm să reuşim. Mai este vărul meu în viaţă, fiul lui Alexei Eşanu. Mai sînt Eşeni în Sculeni.

Vă întreb ca pe un om care vă trageţi rădăcinile de la Sculeni. Care ar fi cea mai importantă deosebire între Sculeniul copilăriei dumneavoastră şi Sculeniul de azi?
Ţin minte Sculeniul copilăriei mele, probabil, de prin anul 1950 sau 1951. Adică de pe timpul cînd aveam 2-3 ani. Am secvenţe în memoria mea din acea perioadă. M-am trezit într-un Sculeni foarte sărac. Acolo s-a aflat frontul jumătate de an. Se trăia foarte greu. Mi s-au întipărit în memorie toamnele ploioase şi iernile grele, cînd nu puteam ieşi din casă. Unica panoramă a văzului meu era curtea părinţilor mei. Treptat, Sculeniul s-a mai înviorat, şi-a revenit, au reapărut case mai bune, mai frumoase. Dar apogeul pe care l-a cunoscut în dezvoltarea sa Sculeniul de pînă la război nu a mai fost atins. Este adevărat, a reapărut o piaţă în centrul satului, magazine… Dar regret că nu mai există o librărie în sat. Este o bibliotecă, dar nu ştiu ce prezintă ea.  Pe mine mă interesează, în primul rînd, Sculeniul ca centru cultural, cu o şcoală foarte puternică pe timpuri, cu învăţători foarte buni, printre care şi evrei, şi ruşi. De la profesorii mei am învăţat multă carte. Îmi amintesc de prima învăţătoare, o femeie extraordinar de cumsecade. Noi îi spuneam Elena Feodorovna Berejan. Era pe atunci domnişoară. Vedea că nu avem caiete şi scotea din buzunarul ei bani, ne trimitea la magazin ca să cumpărăm 20-30 de caiete, ca mai apoi să ni le împartă la fiecare. Mă leagă mii de fire de Sculeniul meu, de Ungheni. Apropo, prin anii 50, Ungheniul nu se deosebea cu mult de Sculeni. Era un tîrg sărac, cu case vechi şi dărăpănate. Gara era mai reprezentativă. Sigur, a jucat un rol important faptul că Ungheniul a devenit centru raional, că era aici un nod feroviar.

Îmi aduc aminte foarte multe momente din copilăria mea şi aş putea să vă povestesc ore în şir. Jucam fotbal, păşteam vaca, ajutam părinţii la muncile agricole. Dar peste tot eram cu cartea în mînă. Iar părinţii mei cumpărau cărţi, deşi erau ţărani.

De aici a pornit dragostea pentru carte, pentru studii.
Dragostea pentru carte a pornit de la prima învăţătoare. Ea m-a trimis la bibliotecă, fiindcă văzuse că eu, într-o lună, am citit tot Abecedarul.

Şi o întrebare pe care o adresez tuturor celor care au plecat de aici, de la Ungheni, şi au obţinut succese remarcabile. Cît este de adevărată fraza din biblie: nici un proroc nu este recunoscut la el acasă?
Eu vreau să spun că la Sculeni aproape nimeni nu mă cunoaşte. Doar socrii, surorile, cîţiva vecini. E şi explicabil: doar am plecat din sat cu 45 de ani în urmă.

Dar despre realizările dumneavoastră se ştie?
Cu cîţiva ani în urmă, în campania electorală, fosta primăriţă şi-a adus aminte de mine şi m-a invitat la o acţiune culturală, dar care, cred, avea o tentă electorală. Nu am dat curs invitaţiei, eram foarte ocupat, pregăteam cartea „Dinastia Cantemireştilor” pentru tipar.

Sper ca interviul pe care l-am realizat astăzi să vă readucă în prim-plan, să vă cunoască mai bine sculenenii şi nu numai.

Lucia Bacalu

(35 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: