La data de 12 noiembrie 2010, Centrul Regional de Resurse pentru Tineri Ungheni, în parteneriat cu Direcţia Generală Raională Învăţămînt, Tineret şi Sport, a organizat Ziua uşilor deschise în instituţiile publice din Ungheni.

Direcţia Generală Raională Învăţămînt, Tineret Sport Ungheni
Cu reprezentanta Direcţiei Generale Raionale Învăţămînt, Tineret Sport Ungheni

Astfel, 50 de tineri din liceele oraşului au avut posibilitatea să viziteze Primăria, Consiliul Raional, Comisariatul Raional de Poliţie, Direcţia Asistenţă Socială şi Protecţia Familiei, Agenţia de Ocupare a Forţei de Muncă, Direcţia Generală Raională Învăţămînt, Tineret Sport. În acea zi, ei nu doar s-au plimbat pe coridoarele instituţiilor respective, ci au avut acces liber în birouri, în sălile pentru activităţi. Au discutat cu funcţionarii despre responsabilităţi, despre probleme, despre implicarea tinerilor în soluţionarea acestora, dar şi despre Ziua Autoconducerii, care va avea loc la sfîrşitul lunii decembrie.

Eu, asumîndu-mi rolul de „paparazzi”  local, i-am însoţit pe tineri în aceste vizite.

Deci, prima vizită – Primăria oraşului Ungheni

Lume multă pe holuri. Aşteaptă… Cineva citeşte concentrat cîteva foiţe. Altul analizează uşile funcţionarilor. Toţi însă rămîn surprinşi de delegaţia energică de tineri care se ridică la etajul trei. Acolo ne întîmpină amabil viceprimarul Ghenadie Moroi. Ne invită în biroul său. Într-o atmosferă lejeră, ne relatează despre responsabilităţile sale, despre munca de zi cu zi. Apoi răspunde la întrebările tinerilor şi se declară gata să cedeze unui tînăr fotoliul de viceprimar  pentru cîteva ore. Oaspeţii au aflat, urmare a acelei discuţii, că zilnic păşesc pragul biroului viceprimarului între 20 şi 50 de cetăţeni. Fiecare are o întrebare, o problemă, o neclaritate, iar pentru a-i sprijini, a-i informa e nevoie de multă energie şi experienţă în domeniu.

Vreau să menţionez: timp de 20 minute cît am discutat cu Ghenadie Moroi, în birou au intrat şase persoane cu diverse chestiuni.

Cea de a doua vizită a fost la Comisariatul de Poliţie Ungheni

Comisariatul Raional de Poliţie Ungheni
Cu reprezentantul Comisariatului Raional de Poliţie Ungheni

Tinerii, entuziasmaţi, au intrat în holul instituţiei, privind un pic cu teamă la poliţiştii de gardă. Dar momentele de incomoditate s-au destrămat repede, deoarece tinerii au fost invitaţi să vadă modalitatea de investigare a crimelor prin intermediul identificării amprentelor digitale. Recunosc cu toată sinceritatea: am privit şi eu cu ochi miraţi, ca un copil, tainele descifrării amprentelor. Mai apoi am vizitat birouri, holuri, sala de conferinţe. Am aflat mai multe despre investigaţii, proceduri penale. În acea zi s-au destrămat mai multe stereotipuri: poliţiştii au fost deschişi cu tinerii, au povestit despre munca lor, despre garda comunitară. Mulţumim pentru informaţiile acordate vicecomisarului Prodan.

Concluzia vizitei: poliţiştii pot să zîmbească şi sînt foarte sociabili!

Tinerii au fost interesaţi să viziteze şi Direcţia Raională Generală Învăţămînt, Tineret şi Sport

Aici se iau decizii importante privind activităţile de tineret organizate în licee, dar şi în afara lor. Galina Gheorghiţă, şef-adjunct al instituţiei respective, a discutat cu tinerii despre activitatea instituţiei, despre responsabilităţi şi despre activităţile planificate pentru Anul Internaţional al Tineretului.

Pot spune cu certitudine: vor fi organizate multe activităţi interesante: concursuri, concerte, seminare, întreceri sportive şi… discoteci tematice.

Următoare vizită a avut loc la Direcţia Asistenţă Socială şi Protecţia Familiei

Aici au aflat cu toţii multe lucruri interesante despre serviciile sociale oferite tinerilor aflaţi în dificultate.

Ultima vizită la care am participat a fost la Consiliul Raional Ungheni

Tinerii din Ungheni in bireoul presedintelui raionului, Ion Harea
Tinerii din Ungheni in biroul presedintelui raionului, Ion Harea

Tinerii s-au întîlnit cu preşedintele raionului, Ion Harea. Ei au aflat mai multe despre activitatea conducerii raionului, a Consiliului raional, despre responsabilităţile preşedintelui de raion, despre problemele tinerilor din localităţile rurale. S-a discutat de la egal la egal cu preşedintele raionului, au fost puse întrebări la care au primit răspunsuri. Discuţiile au durat peste oră. Tinerii au ascultat cu atenţie despre proiectele în desfăşurare, despre planuri de viitor, despre implicarea tinerilor în viaţa comunităţii. Ion Harea i-a îndemnat să mai revină, acceptînd, totodată, să ofere pentru cîteva ore fotoliul şi responsabilităţile de preşedinte unui tînăr.

Daaa… A fost o zi interesantă şi plină de descoperiri. Urmează Ziua Autoconducerii.

Galina Petcu

(1 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: