Indicatorii înregistraţi în primele nouă luni ale anului 2010 arată clar: Zona Economică Liberă (ZEL) „Ungheni-Business” îşi revine după criza care a fost resimţită şi aici. Astfel, faţă de perioada respectivă a anului 2009, se atestă o creştere esenţială a principalilor indicatori economici.

Rezidenţii ZEL au produs şi au exportat produse şi servicii în valoare de 397 mln. lei, ceea ce reprezintă o creştere de circa 29 % faţă de aceeaşi perioadă a anului 2009, ponderea vînzărilor producţiei orientate spre export reprezentînd 88 %  din totalul acestora.

O creştere semnificativă se remarcă şi în ceea ce priveşte crearea  locurilor de muncă. Astfel, în  perioada de referinţă au fost deschise peste 656 locuri noi de muncă. Numărul total de angajaţi la finele perioadei de gestiune constituie 1553 persoane, ceea ce reprezintă o creştere cu peste 39% faţă de perioada anului 2009.

La ora actuală, în ZEL „Ungheni-Business” activează 34 de agenți economici. De la începutul anului curent, au fost înregistraţi patru rezidenţi noi: Î.C.S. “LEAR CORPORATION” S.R.L  (producerea de echipamente pentru autovehicule), ÎCS „TDV GROUP” SRL (producerea mobilei moi), Î.C.S ” HIZMET GROUP ” SRL (producerea ciorapilor şi a firelor textile) şi SA „LIA” (producerea mobilei). Originea capitalului noilor rezidenţi este din: Olanda, Turcia, Italia şi R. Moldova.

De notat că unul dintre noii rezidenţi, Î.C.S. “LEAR CORPORATION” S.R.L, a reuşit, în termeni restrînşi, să-şi transfere la Ungheni fabricile din Polonia şi Ungaria. În prezent, întreprinderea are peste 600 de angajaţi, în majoritate locuitori ai regiunii orașului Ungheni. Aceştia lucrează în trei ture şi au un salariu mediu în valoare de 3400 lei. Pînă la finele anului, se planifică o majorare a numărului de angajaţi pînă la 900. Au fost investite, pînă la ora actuală,  peste 800 mii dolari SUA. În următorii trei ani întreprinderea preconizează să-şi mărească investiţiile pînă la 4,2 milioane dolari SUA. Capacitatea de producţie va ajunge la 354 mii de seturi de automobile pe an.

Un alt indicator de performanţă al ZEL „Ungheni-Business” este volumul total de investiţii. Acesta a ajuns la 33,2 mln USD, din care circa 2 mln au fost investite în cele nouă luni ale anului curent. S-a investit în reparaţia edificiilor, în construcţii curente a reţelelor electrice, gazoductelor, apeductelor, diverselor căi de comunicaţii.

În incinta blocului administrativ a fost deschisă reprezentanţa unei companii de asigurare, a fost   instalat un bancomat pentru deservirea angajaţilor întreprinderilor rezidente ale ZEL.

La ora actuală, gama produselor exportate din Zona Economică Liberă „Ungheni-Business” este constituită din: PET-preforme, scîndură, mobilă, covoare, lacuri şi vopsele auto, plăci de ceramică din mozaică, ambalaje pentru bijuterii, tapiţerii pentru scaune de automobile etc.

Lucia Bacalu

(1 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: