Consilierii raionali din fracţiunea comunistă, cei în care şi-au pus speranţa mii de ungheneni şi i-au votat acum trei ani, la alegerile locale, iată că încep să uite de popor. Sau poate că niciodată nu s-au gîndit cu adevărat la popor. Au doar interese personale, interese mărunte, de grup. În şedinţa din 16 septembrie şi-au dat arama pe faţă.

Au pornit la atac vioi. Probabil, rezultatele referendumului din 5 septembrie i-au înaripat. Prea devreme s-au bucurat însă. Foarte multă lume e dezamăgită de toate şi de toţi, inclusiv de Voronin şi partidul lui. S-ar putea ca la alegerile anticipate din această toamnă să avem surprize de proporţii, inclusiv pentru PCRM. Pînă atunci însă mai este.

Să revenim la ceea ce s-a întîmplat pe 16 septembrie. Ziceam că reprezentanţii fracţiunii comuniste din Consiliul raional (şi nu numai, din păcate) au cam dat-o în bară. S-au abţinut atunci cînd s-a pus la vot decizia „Cu privire la redirecţionarea mijloacelor financiare” . În consecinţă, aceasta n-a trecut.

Consiliul raional nu a obţinut banii necesari pentru reparaţia acoperişului edificiului său de  pe strada Naţională 9, dar şi pentru reparaţia etajului doi al altui edificiu – de pe strada Naţională 11. Organizaţia veteranilor nu a putut obţine cele 4500 de lei solicitate pentru organizarea Zilei persoanleor în etate. Spitalul din Corneşti nu a putut obţine banii necesari pentru proiectarea acoperişului care este deteriorat. Direcţia regională supraveghere şi control al frontierei de stat nu a obţinut banii pentru instalarea sistemului de încălzire în sediul său.

Cine a cîştigat din asta? Poporul? Sau poate consilierii? Să fim serioşi! E penibil să auzi nişte bîiguieli în loc de explicaţii. Despre acoperişul spitalului din Corneşti şi despre banii destinaţi Organizaţiei veteranilor am scris în acest număr de ziar.

Mă gîndesc acum la grăniceri, la cei care au stat zi şi noapte pe malul Prutului, făcînd tot ce le-a stat în puteri pentru a stăvili apele. Nu au ţinut cont nici de timpul lor liber, nici de sănătatea lor. Ce au făcut consilierii noştri, în semn de recunoştinţă? Au blocat finanţarea.

Mă gîndesc la edificiile Consiliului raional. Oare nu trebuie reparate? Oare s-a uitat de zicala: „Gospodarul bun se cunoaşte de la poartă”? E vorba totuşi de faţa administraţiei publice locale, inclusiv a consilierilor.

Asta e. Cam şifonaţi au ieşit de la acea şedinţă cei ce au declarat boicot oricăror iniţitive şi decizii. Păcat. Păcat de ei şi de poporul care îi alege.

(1 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: