Expresul

La un pas de o surpriză. Dacia-Costuleni 3:1

Aflată la cel de-al doilea său meci în Divizia naţională, echipa FC „Costuleni” a fost la 25 de minute de o mare surpriză în meciul pe care l-a disputat în deplasare cu „Dacia” Chişinău.
În minutul 65 al partidei, tabela de pe stadionul Zimbru, acolo unde s-a disputat partida, arăta scorul 0:1 în favoarea costulenenilor. Asta după ce mijlocaşul Andrei Vrabie a reuşit deschiderea scorului printr-un şut din colţul careului. Era minutul 41 al partidei, iar la pauză costulenenii au rămas în avantaj, spre bucuria celor aproximativ 80 de suporteri veniţi din Costuleni şi Ungheni cu un autocar.

Repriza a doua însă a fost la discreția vicecampionilor Moldovei. Mai experimentați și valoroși, cei de la „Dacia” au reușit să întoarcă scorul și să-și ducă echipa în avantaj prin dubla golgheterului echipei, Ghenadie Orbu. Interesant că disputa dintre cele două echipe a fost și un duel între doi frați – Ghenadie Orbu de la „Dacia” și Denis Orbu, căpitanul echipei din Costuleni. De această dată, fratele mai mare a ieșit învingător.

După dubla lui Orbu însă costulenenii şi-au revenit, iar la finalul partidei Ruslan Barbăroş a ratat incredibil din 7 metri, trimiţînd balonul pe lîngă poartă. În loc să egaleze, fotbaliştii de pe malul Prutului s-au trezit cu încă un gol în propria poartă, iar meciul se încheie cu 3:1 în favoarea „Daciei”.

La sfîrşitul partidei, antrenorul FC „Costuleni”, Ilie Vieru, care pe 4 august a împlinit onorabila vîrstă de 58 de ani, a făcut următoarea declaraţie pentru presă:
„Am jucat două reprize absolut diferite. Dacă în prima repriză am fost mai activi, în a doua şi-a spus cuvîntul clasa “Daciei”. Ultimele 15 minute am cedat fizic, lucru de care s-a folosit adversarul nostru. De asemenea aş vrea să remarc că pe final băieţii au cam uitat de disciplină, fotbaliştii au simţit că pot înscrie şi al doilea gol, că ar putea scoate un egal, dar au primit un gol în propria poartă. Consider că, în general, băieţii nu s-au prezentat rău, au dat dovadă de caracter, iar uneori chiar au arătat un fotbal bun. Desigur, scorul de 3:1 nu este ceea ce ne-am aşteptat, dar asta este”.

Managerul general al FC “Costuleni”, Florin Popov, a declarat pentru “Expresul de Ungheni” că partida a fost una bună, în care echipa a arătat clar că poate juca şi a făcut asta: “După acest meci am înţeles că nici o echipă din campionat nu este invincibilă şi prin muncă şi răbdare se poate de făcut performanţă”.

Următorul meci FC “Costuleni” în va juca pe “teren propriu”, la Orhei, unde va întîlni FC “Gagauzya”. Meciul va începe la ora 18.00, sîmbătă, 7 august.

(1 vizualizări)