Liderul Partidului Democrat din Moldova, Marian Lupu, s-a declarat împotriva construirii staţiei electrice la Zagarancea, Ungheni. „Eu nu aş merge pe calea edificării unor asemenea staţii, ce ar funcţiona pe bază de cărbune. Acest lucru va avea consecinţe grave pentru ecologie şi pentru sănătatea oamenilor. Cu aşa ceva nu se glumeşte”, a spus dînsul în cadrul întîlnirii cu unghenenii, pe 30 august curent.

Deşi era preşedinte al Parlamentului, cînd s-a discutat cel mai intens despre acest subiect în culuarele puterii, Marian Lupu a recunoscut că a aflat despre semnarea „unui memorandum, unui contract de intenţii cu o companie cehă pentru construcţia unei staţii electrice aici, la Ungheni” din presă. „Ştiu că de atunci nu a mers nimic”, a spus dînsul. Motivul, susţine politicianul, ar putea fi unul din două: ori criza care s-a declanşat  în toată Europa din 2008 încoace e de vină, ori „acel tam-tam care s-a produs atunci nu a fost decît… o istorie mai lejeră care trebuia să sune frumos înainte de alegeri, dar care nu a avut conţinut”.

Marian Lupu s-a declarat pentru construcţia unui număr cît mai mare de centrale electrice pe teritoriul Moldovei, căci, la ora actuală, 70 la sută din energia electrică se importă. Condiţia principală, potrivit dînsului, este ca acestea să funcţioneze în bază de gaze naturale.

Piatra de temelie a centralei electrice de la Zagarancea a fost instalată pe 23 martie 2009, cu mare fast, în prezenţa lui Vladimir Voronin. Atunci s-au făcut promisiuni că lucrările de construcţie vor începe în mai-iunie 2009 şi vor finaliza în 2-3 ani. Centrala ar fi trebuit să aibă o capacitate de 350 MW şi să ofere peste 1000 de noi locuri de muncă. Investiţiile se preconizau la 600 milioane de euro.

Pe 12 august curent, aflîndu-se într-o vizită de lucru la Ungheni, Jaromir Kvapil, Ambasadorul Cehiei în R. Moldova, a declarat că-şi doreşte ca, după trei-patru ani, cînd îşi va încheia mandatul de ambasador, să vadă deja construită centrala electrică de la Zagarancea, despre care spunea că nu ar prezenta nici un pericol pentru ecologie şi sănătatea oamenilor, dar care ar micşora nivelul de dependenţă energetică a R. Moldova faţă de Rusia, ceea ce ar putea să fie un semn foarte clar că Republica Moldova doreşte să meargă spre Europa.

(1 vizualizări)

000-017   000-080   000-089   000-104   000-105   000-106   070-461   100-101   100-105  , 100-105  , 101   101-400   102-400   1V0-601   1Y0-201   1Z0-051   1Z0-060   1Z0-061   1Z0-144   1z0-434   1Z0-803   1Z0-804   1z0-808   200-101   200-120   200-125  , 200-125  , 200-310   200-355   210-060   210-065   210-260   220-801   220-802   220-901   220-902   2V0-620   2V0-621   2V0-621D   300-070   300-075   300-101   300-115   300-135   3002   300-206   300-208   300-209   300-320   350-001   350-018   350-029   350-030   350-050   350-060   350-080   352-001   400-051   400-101   400-201   500-260   640-692   640-911   640-916   642-732   642-999   700-501   70-177   70-178   70-243   70-246   70-270   70-346   70-347   70-410   70-411   70-412   70-413   70-417   70-461   70-462   70-463   70-480   70-483   70-486   70-487   70-488   70-532   70-533   70-534   70-980   74-678   810-403   9A0-385   9L0-012   9L0-066   ADM-201   AWS-SYSOPS   C_TFIN52_66   c2010-652   c2010-657   CAP   CAS-002   CCA-500   CISM   CISSP   CRISC   EX200   EX300   HP0-S42   ICBB   ICGB   ITILFND   JK0-022   JN0-102   JN0-360   LX0-103   LX0-104   M70-101   MB2-704   MB2-707   MB5-705   MB6-703   N10-006   NS0-157   NSE4   OG0-091   OG0-093   PEGACPBA71V1   PMP   PR000041   SSCP   SY0-401   VCP550  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: