Expresul

Numerele guvernamentale: doar dureri de cap

Primăria Ungheni este obligată să retragă numărul de înmatriculare guvernamental de pe un autovehicul care stă pe linie moartă de la 1 martie curent. Este vorba de o maşină „Volga”, care a fost utilizată mai bine de zece ani pentru deplasarea primarilor oraşului Ungheni.

Doar patru automobile aparţinînd unor primării din R.Moldova: Chişinău, Comrat şi Ungheni, au avut pînă în prezent numere guvernamentale. Potrivit unui comunicat al Cancelariei de Stat,  numerele respective le-au fost oferite ilegal. „Nu ştiu cine a înmatriculat „Volga” cu numărul special RM AA 188. Eu am preluat maşina deja cu aceste numere”, ne-a spus primarul Alexandru Ambros.
Mai mult decît atît, atunci cînd primăria a achiziţionat un nou autovehicul – „Wolksvagen” – nimănui nici măcar nu i-a trecut prin cap să transfere plăcuţa cu numere guvernamentale la automobilul nou. Acesta a fost înregistrat cu numere de Ungheni. „Eu nu am nevoie de numere speciale”, a declarat primarul.
Fiind întrebat dacă nu a profitat niciodată de faptul că „Volga” avea numere speciale, dînsul a răspuns: „Dacă aş zice că nu am profitat, aş spune un neadevăr. Atitudinea poliţiştilor, cînd vedeau numerele guvernamentale, era puţin mai loială. Cu acele numere nimeni nu te oprea niciodată”.
Alexandru Ambros susţine că este gata să predea plăcuţele cu numere guvernamentale în orice moment. Dar dînsul are o obiecţie: „Retragerea plăcuţelor respective nu înseamnă că le-ai scos şi le-ai schimbat cu altele. Sînt nişte cheltuieli, căci schimbarea lor presupune schimbarea certificatului de înmatriculare a maşinii, înseamnă să cumperi alte numere, să plăteşti pentru certificatul de înmatriculare nou. Îmi pun întrebarea: cine achită aceste cheltuieli? Din moment ce s-a luat decizia respectivă, trebuia să se spună şi care va fi sursa de finanţare. Cred că e absolut firesc”. Mai ales că, susţine primarul, nu-i vina actualei conduceri a oraşului că o maşină a primăriei avea numere speciale.
În plus, este vorba de schimbarea numerelor la o maşină care nu funcţionează. „Chiar nu înţeleg de ce trebuie să le schimb. Eu le-aş preda, pur şi simplu. Dar se pare că nu e posibil, căci a preda înseamnă a scoate din evidenţă maşina respectivă”, a remarcat Alexandru Ambros, după care a adăugat: „Noi în genere nu ar trebui să participăm la acest lucru. Au venit, le-au luat şi gata”.
Reamintim că acum două săptămîni, prim-ministrul Vlad Filat a cerut revizuirea listei persoanelor beneficiare de maşini cu numere de inmatriculare speciale.
Potrivit unei declaraţii a şefului poliției rutiere din cadrul Ministerului de Interne, Gheorghe Butnariuc, numerele speciale la mașinile de serviciu ale demnitarilor vor fi reduse cu 90%, iar seria RM A va fi scoasă din folosință.

(2 vizualizări)