Expresul

Soarta unui semnatar al Declaraţiei de independenţă

Vasile Basoc

L-am găsit în faţa calculatorului, la o partidă de şah. E una dintre puţinele ocupaţii din ultima perioadă a unuia dintre semnatarii Declaraţiei de independenţă, Vasile Basoc, locuitor al satului Măcăreşti, deputat în Parlamentul R.Moldova în anii 1990-1994. De cîteva luni este ţintuit la pat. Doar un scaun cu rotile îl ajută să se mişte prin casă, să mai stea, din cînd în cînd, în faţa calculatorului. 

La Măcăreşti, în faţa Declaraţiei de independenţă

Ne-a întîlnit cu zîmbetul pe buze, bine dispus şi optimist. Se mai afla sub impresia evenimentelor pe care le trăise în ultimele zile. Chiar în ajun, îi păşise pragul un grup de deputaţi din primul Parlament. Au venit, pentru a-i oferi şansa să semneze şi el, încă o dată, documentul prin care se declara fondarea statului. Originalul Declaraţiei de independenţă a ars în timpul evenimentelor din 7 aprilie 2009.
„Mi-a telefonat Mihai Patraş, şi el deputat în acel parlament din partea raionului Ungheni. Mi-a spus că la ora 10.00 se pornesc de la Chişinău spre mine. A fost o mare surpriză. Credeam că vor face scanarea semnăturilor celor ce nu au putut veni în Parlament pe 26 aprilie”, se destăinuie fostul deputat.
Şi mai mare i-a fost supriza, cînd a apărut în prag nu doar Mihai Patraş, ci şi Anatol Plugaru, şi Pantelei Sandulache, ei fiind însoţiţi de preşedintele raionului, Ion Harea. Mai mult decît atît, au venit elevi de la Liceul „Gaudeamus” cu buchete de flori în mînă, a venit şi directorul liceului, Mihai Ganga.
Au fost clipe emoţionante. „Cînd m-am aşezat să semnez Declaraţia de independenţă restabilită, m-au cuprins nişte emoţii la fel ca acum 19 ani. Mîinile îmi tremurau atît de tare, încît aveam impresia că nu am să pot semna”, povesteşte Vasile Basoc, iar ochii îi strălucesc de satisfacţie şi mîndrie.

A fost un act de mare curaj atunci
„Declaraţia de independenţă a fost punctul culminant în activitatea noastră de parlamentari. A fost o trăire de nedescris. Aşa ceva nu mai fusese niciodată. Pe străzile Chişinăului ieşiseră zeci de mii de oameni. Un entuziasm de nedescris”, continuă să povestească Vasile Basoc. Dînsul îşi aminteşte fiecare gest, fiecare mişcare a colegilor săi din acea zi în Parlament: „Ţin minte foarte bine cum a început să invite Anatol Plugaru deputaţii să semneze acel document. Primul care a votat a fost un coleg de-al nostru de etnie rusă, un om foarte cumsecade, Alexandr Ohotnicov. Gestul lui m-a înaripat”. Unul după altul, s-au apropiat de masă şi au semnat toţi cei 278 de deputaţi prezenţi în sală în acea zi istorică de 27 august. „A fost un act de mare curaj atunci. Noi am adoptat Declaraţia de independenţă după cîteva zile de la puciul de la Moscova. Nimeni nu ştia care ar fi putut fi soarta noastră de mai departe. Puteam să ajungem la fel cum au ajuns cîndva deputaţii din Sfatul Ţării – să fim represaţi, închişi, nimiciţi”, spune Vasile Basoc.
În ziua de 26 aprilie 2010, cînd a fost re-semnată Declaraţia de independenţă, nu s-a dezlipit de radiou. A ascultat, cu aceleaşi emoţii, transmisia în direct a şedinţei, iar în faţa ochilor i se perindau imaginile de odinioară.

Nimeni, niciodată, nu şi-a amintit de el
Au trecut deja aproape 19 ani de la semnarea Declaraţiei de independenţă. „V-aţi simţit vreodată un om care a participat nemijlocit la crearea statului, unul dintre puţinii care a pus umărul la fondarea Republicii Moldova?”, îl întreb. Recunoaşte că a avut în permanenţă sentimentul că a reuşit să facă ceva deosebit, după care a remarcat: „Poate că am avut noroc. Aşa a fost destinul meu. Putea fi oricine altul în locul meu”. Cine ştie dacă altul, în locul lui, ar fi procedat la fel, ar fi avut curajul să semneze, în acele zile tulburi, Declaraţia de independenţă.
Cert e că nimeni, niciodată pînă acum, nu l-a invitat nici măcar de Ziua independenţei, la 27 august, să spună cîteva cuvinte în cadrul sărbătorilor care se organizează în satul său natal. „O singură dată, m-am nimerit la Ungheni, la o festivitate prilejuită de Ziua independenţei, şi cineva m-a luat în seamă”, zîmbeşte, după care încearcă să le găsească o scuză celor care l-au uitat: „Au trecut 19 ani. Se mai uită. Cei care au acum 25-30 de ani nu au de unde să ştie ce s-a întîmplat atunci, nu au trăit acele evenimente. Erau prea mici”.

Mai degrabă vinde casa ca să se trateze
Vasile Basoc suferă acum de o boală grea şi foarte rară. Cu ceva timp în urmă, s-a operat într-o clinică din Kiev. În R.Moldova asemenea operaţii nu se fac. A ales cea mai ieftină clinică posibilă. A cheltuit peste 70 mii de lei – banii familiei. Soţia, doctor de specialitate, a fost nevoită să ia drumul pribejiei, pentru a putea să-şi ajute soţul, dar şi copiii. Munceşte de cinci ani în Italia. Cei trei copii ai familiei Basoc sînt şi ei plecaţi în străinătate. Vasile Basoc speră că într-o bună zi va putea merge din nou. Dar are mare nevoie de recuperare profesionistă. De săptămîna viitoare se va interna la Institutul de neurologie şi neurochirugie din Chişinău. Pentru fiecare zi va trebui să plătească circa 250 de lei.
Oare chiar unul dintre cei ce a pus umărul la crearea acestui stat nu poate fi tratat în ţara sa gratis? Ar putea, dar trebuie să aştepte pînă la toamnă, cînd îi vine rîndul. El însă nu poate să aştepte.
„De ce nu aţi spus că sînteţi semnatarul Declaraţiei de independenţă?”. „Mai degrabă vînd casa ca să mă tratez, decît să speculez cu aceasta”, a fost răspunsul lui Vasile Basoc.
Lucia Bacalu

(6 vizualizări)