Expresul

În interesul patronilor şi, implicit al ţării

La Ungheni a fost deschis Oficiul teritorial al Confederaţiei Patronatelor, după ce, la începutul anului curent, trei asociaţii teritoriale ale patronatelor: din construcţii, din agricultură şi a întreprinderilor mici şi mijlocii, s-au constituit în Asociaţia teritorială a patronatelor.

„Este o structură foarte importantă, care  are un rol foarte mare pentru dezvoltarea noastră. Noi toţi venim dintr-un sistem socialist, unde propietatea era doar de stat. Acum avem o altă realitate, avem propietate privată, iar pentru a-şi dezvolta afacerile, patronii trebuie să se implice în promovarea intereselor sale. Dezvoltîndu-şi afacerile, implicit se dezvoltă întreaga economie a ţării”,  a subliniat Iurie Vrabie, preşedintele Asociaţiei teritoriale a patronatelor din Ungheni.
Pe 29 aprilie, s-a aflat într-o vizită de lucru la Ungheni Leonid Ciorescu, preşedintele Confederaţiei Naţionale a Patronatelor din R.Moldova, Volker Stotzner, director al Proiectului de Parteneriat Moldo-German în domeniul Businessului, partener de încredere al confederaţiei respective, Alexandru Sliusari, directorul executiv al Federaţiei Naţionale a Patronatului din Agricultură. Au venit pentru a vedea cu ochii proprii Oficiul teritorial al Confederaţiei Patronatelor, pentru a discuta cu responsabilii de aici.
„Patronatele trebuie să se dezvolte”, a afirmat de la bun început Volker Stotzner. Din acest motiv, dar şi pentru că echipa Confederaţiei Naţionale a Patronatelor este foarte bună,  deja de cîţiva ani este susţinută de Proiectul de Parteneriat Moldo-German în domeniul Businessului. „Am văzut că e o structură tînără, că e o echipă dornică de a munci şi am decis le fim alături. Noi  alegem organizaţii deja formate, puternice, credibile”, a remarcat Volker Stotzner.
De notat că Proiectul de Parteneriat Moldo-German în domeniul Businessului a fost iniţiat în 2004, în comun cu Comitetul de Est al Economiei Germane şi Fundaţia pentru Dezvoltare Economică şi Calificare Profesională (SEQUA), pentru promovarea sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii din Republica Moldova.
Potrivit lui Leonid Ciorescu, preşedintele Confederaţiei Naţionale a Patronatelor din R.Moldova, pînă în prezent au fost realizate multe lucruri frumoase, anume datorită susţinerii din partea  partenerilor germani. Un exemplu în acest sens poate fi elaborarea şi adoptarea de către parlament a Legii cu privire la lobby.
Fiind întrebat de ce Confederaţia Naţională a Patronatelor abia acum a decis să se extindă, să vină cu filiale în teritoriu (la ora actuală există deja 4 filiale, una fiind la Ungheni), Leonid Ciorescu a spus: „Noi nu zicem abia. Noi zicem deja. Şi vă spun de ce. În ţările economic dezvoltate, patronatele au sute de ani. Noi ne-am format în 1996, sîntem foarte tineri. Formarea acestei structuri a devenit necesară la momentul aderării R.Moldova la Organizaţia Internaţională a Muncii. Încet-încet ne dezvoltăm. Iată că am ajuns şi la Ungheni”. Numai în ultimii patru ani,  Confederaţia Naţională a Patronatelor a reuşit să dea avizuri la circa 1000 de acte normative, conlucrarea cu Guvernul fiind una foarte eficientă. „Astfel putem influenţa, prin propunerile noastre, la formarea unor condiţii de activitate mai bune pentru agenţii economici”, a mai spus Leonid Ciorescu.
„Noi vrem ca patronii locali să înţeleagă că  trebuie să ne întrunim, să discutăm, să vedem care sînt problemele comune. Sigur, nu vor fi soluţionate imediat, dar, pas cu pas, promovîndu-ne interesele, am putea reuşi”, a remarcat Iurie Vrabie, preşedintele Asociaţiei teritoriale a patronatelor din Ungheni, după care a conchis: ”Cuvintele: patronat, sindicat, autorităţi publice locale trebuie să fie rostite în permanenţă, cu glas tare, răspicat, astfel ca fiecare să înţeleagă că s-au schimbat timpurile, s-a schimbat forma de organizare a muncii. Cei care aştreaptă să vină cineva să-i rezolve problemele va aştepta mult şi bine”.

(1 vizualizări)