Expresul

Agonie şi extaz la punctul de trecere Sculeni

7 aprilie. Pe la prînz, îmi telefonează cineva de la Vama Sculeni. Foarte îngrijorat, îmi spune că se întîmplă lucruri ciudate acolo. Cică, o mulţime de oameni cu automate au înconjurat două autobuze, tinerii de acolo ţipă. „Ascultaţi”, mă îndeamnă acea persoană. Într-adevăr, se aude mare gălăgie, desluşesc ţipete. „Vă rog, luaţi măsuri”, aud din nou.

Ce pot face decît să telefonez autorităţilor? Preşedintele raionului, Ion Harea, îmi spune că nu ştie nimic de incidentul de la vamă, dar că va încerca să clarifice situaţia.

Spre seară, mă invită să-i însoţesc, pe el şi pe vicepreşedintele raionului, Ludmila Guzun, la Sculeni. „Vrem să ne convingem că, într-adevăr e linişte, aşa cum ne-au asigurat responsabilii de la vamă”.

La intrarea spre vamă – o mulţime de poliţişti şi grăniceri. Maşina preşedintelui raionului este oprită. Dînsul se legitimează, dar e rugat să aştepte, ca să fie anunţat Iurie Marcoci, şeful  Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS) Ungheni. În cîteva clipe, acesta din urmă apare în faţa noastră.

„De ce nu li se permite oamenilor să treacă frontiera?”, este prima întrebare pe care i-o adresează preşedintele Ion Harea oficialului de la SIS.

„Domnule preşedinte, uitaţi-vă, maşinile merg . Nu-i nici o oprire”. Ion Harea insistă asupra autocarelor cu tineri. „Au fost două, dar s-au întors înapoi, au venit altele două”, explică Iurie Marcoci. „Ce se întîmplă aici?”, întreabă din nou preşedintele. „Nu se întîmplă nimic”.

Pentru a evita orice interpretări şi nelămuriri, mergem cu toţii în vamă. E linişte, e curat, totul e amenajat. În aer pluteşte, totuşi, o încordare. Ne întîmpină vicecomisarul Comisariatului de poliţie Ungheni,  Iurie Dereneu, alte cîteva persoane.

Discuţia între preşedintele raionului şi reprezentantul SIS continuă. Iurie Marcoci dă explicaţiile de rigoare. Cică, acei tineri au avut un comportament mai puţin civilizat. Băteau cu picioarele în maşinile ce treceau prin vamă, nu vroiau nici să meargă mai departe, nici să se întoarcă de unde au venit.

„Acum, stau două autobuze şi nu ştiu ce aşteaptă. În loc să treacă normal, civilizat, au început a scanda aici. I-am rugat să arate buletinele de identitate: unde au votat. Nici unul nu a putut să-mi arăte că a votat”, spune Iurie Marcoci. Intervin cu o întrebare şi, de aici încolo, vă propun discuţia pe care am avut-o cu domnia sa.

– Poate că vin la părinţi acasă.
– Să vină.
– Şi în cazul acesta, de ce trebuie să-i întrebaţi unde au votat?
– Prima întrebare a fost: de ce au blocat vama?
– De ce atîta poliţie stă la intrare?
– Da de ce s-a pornit acum domnul Arhire cu două autobuze încoace?
– Mă întrebaţi pe mine?
– Da. Dumneavoastră de ce puneţi aşa întrebări? Noi vă spunem ceea ce-i normal, ce-i real şi ce-i civilizat. Dacă au venit copiii, şi fete, şi băieţi, şi nu vroiau să treacă încoace… Au făcut baraj şi transportul a fost nevoit să treacă prin cealaltă parte.
– Ei au venit pînă la vamă doar?
– Da şi au spus că le trebuie pînă aici. Că sînt mai interesaţi să rămînă aici. La urmă au ridicat mîna: jumătate – mai stăm, jumătate – ne ducem înapoi. S-au urcat şi au plecat. În cazul acesta, ce trebuia să facem? Cred că nu s-a produs nimic inuman.
– Fiind cetăţeni ai Republicii Moldova, de ce nu li s-a permis să vină acasă?
– Nimeni nu le-a permis să nu vină acasă. Ei n-au vrut. Ei au dorit să vină pînă aici şi să facă ceea ce au făcut. Acolo sînt vreo trei-patru posturi de televiziune. Ei dădeau inteviuri. Eu vă spun aşa cum este.  Este documentată această situaţie. Li s-a făcut veselie, s-au fotografiat. Şi nişte cuvinte… În viaţa mea nu am auzit aşa ceva de le femei. Nu am ce exagera la momentul dat.

Ieşim din vamă.  Se pare că domnul Marcoci a avut dreptate. Opresc două microbuze, din care ies tineri. Îl văd printre ei şi pe Anatol Arhire. Preşedintele raionului îi spune că la vamă e linşte, oficialii de acolo susţin că toţi trec frontiera. „Nu toţi trec. Nu. Iaca acum m-a sunat de la Corneşti. Sora nu poate să treacă. Vine fratele s-o întîmpine”, se aude din mulţime.

Îl observ apropiindu-se pe vicecomisarul Iurie Dereneu. Între cei doi: Anatol Arhire şi Iurie Dereneu, are loc un schimb de replici.

A.A.: Noi trebuie să clarificăm situaţia. Sînt solicitări de la părinţi, fraţi. Sînt compatrioţii noştri. Ce înseamnă aceasta? Discriminare. Ce-i asta?  Îngrădirea liberei treceri.
Iu.D.: Au fost domnii şi s-au convins că totul e în ordine.
A.A.: Eu nu pot avea încredere în dumneavoastră
Iu.D.: A fost domnul preşedinte şi a văzut că în vamă nu-i nimeni. Nu-i absolut nimeni.
A.A.: Vreau să vă spun: eu mă duc în baza unor solicitări din partea cetăţenilor. Domnule vicecomisar, care-i motivul apariţiei dumneavoastră aici? Ce se face aici?
Iu.D.: Aici totul e linişte.
A.A.: Se fac tîlhării? Jafuri?
Iu.D.: Nu-i nimic. Totul e linişte. Mergem împreună şi ne uităm.
A.A. De ce aţi venit aici? Cine v-a solicitat? Primarul? Autorităţile locale?

Intervine un alt oficial, îmbrăcat în civil:
Am venit să văd de ce mata duci lumea unde nu trebuie.
A.A.: Domnule, eu vreau să te întreb pe matale, ce autoritate te-a invitat aici?
Oficialul: Eu nu trebuie să fiu invitat, eu trebuie să vin singur.
A.A. Ce s-a întîmplat aici? A fost vărsare de sînge? Domnule poliţist, mata trebuie să serveşti publicul. Noi am venit înarmaţi, cum aţi venit dumneavoastră aici?
Oficial: Nu-s înarmat, domnule. Dacă nu ştiţi, nu vorbiţi.
A.A.: Eu sînt în calitatea mea de vicepreşedinte. Cînd se vorbeşte cu atîta lume şi în faţa vicepreşedintelui, se aruncă ţigara.
Oficial: N-am venit să vorbesc cu dumitale.
Un glas din mulţime: Cine-i domnul?
A.A.: Întrebaţi-l, că-i persoană publică, ar trebui să se prezinte.
Oficial: Gheorghe mă cheamă.

O maşină luxoasă, cu numere de Chişinău, opreşte lîngă mulţime. Şoferul şi pasagerul de alături, indignaţi, spun că o mulţime de tineri aşteaptă să vină acasă, dar nu li se permite.

„Cine nu le dă voie?”, întreb.
– Moldovenii nu le dau vioie. I-au întors înapoi. Stăteau la români în vamă.
– Dar ei spuneau că vor acasă?
– Da.
– Am fost acolo, în vamă, şi oficialii ne-au spus că nimeni nu le-a interzis să vină acasă. Ei nu au vrut.
– Nu-nu. Noi i-am întrebat pe grăniceri de ce nu le dau voie să vină. Iar ei ne-au răspuns: care copii? Nu am văzut nici un fel de copii.
– Chiar aşa au spus?
– Da. I-am întrebat pe acei tineri ce aşteaptă acolo?  Ei ne-au spus că nu le dau drumul. Ce înseamnă asta? Stau acolo autocarele.
– De cînd stau acolo, nu i-aţi întrebat?
– De la ora două. De la amiază.
– Oficialii de la froniteră ne-au spus că nu-s probleme la trecere.
– Da, nu-s probleme. Numai pe studenţi îi opresc.

La auzul acestor cuvinte, mulţimea porneşte spre punctul de trecere. Ca din pămînt, apare în faţă un cordon în două rînduri de poliţie. În spate – alt cordon, de grăniceri. Din mulţime se aud injurii la adresa lor. Cineva face o replică: „Băieţii nu-s de vină, ei au ordin. Sărmanii, ei stau aici… Au prieteni printre noi. Uitaţi-vă, a lucrat cu mine trei ani în tabără şi stă acolo. Se uită la mine cu milă. Ar fi de trei ori mai bucuros să fie de partea asta”.

Urmează un nou schimb de replici între Ion Harea şi Iurie Dereneu.

I.H. De ce aţi minţit? Populaţia vă îmbracă, vă întreţine. Spuneţi adevărul. Asta se cere de la dumneavoastră.
Iu.D.: Adevărul am spus.
I.H.: Nu, aţi spus minciuni. Îmi pare foarte rău că spuneţi minciuni. Îmi pare rău că băieţii aceştia tineri, care stau aici, sînt şi ei minţiţi.
Iu.D.: Domnule Harea, aţi fost pe teritoriu?
I.H.: Am fost.
Iu.D.: Este cineva? Poliţia nu întoarce pe nimeni. Noi nu verificăm documentele, noi sîntem pentru menţinerea ordinii publice.

Intervine şi Anatol Arhire:
Ce s-a încălcat aici? Cine v-a solicitat aici? Domnule primar de Sculeni, dumneavoastră aţi solicitat poliţia? S-a întîmplat vreun incident?
Vasile Casian, primarul de Sculeni: În nici un caz.

După o înţelegere cu poliţia şi grănicerii, cinci persoane, în frunte cu Anatol Arhire, merg din nou la vamă, să se convingă că totul e în ordine. Între timp, încerc să discut cu un poliţist. Îl întreb de ce stau aici. „Nu aţi văzut ce se face la Chişinău?”, îmi răspunde. „Dar sînteţi siguri că toţi acei tienri vor să ajungă la Chişinău? Poate cineva merge la vreo înmormîntare sau cu alte chestii”. „Noi ne gîndim la securitatea lor”. „Dar aceşti tineri sînt majori, în plus, au şi părinţi care trebuie să aibă grijă de securitatea lor”. Aici se încheie discuţia noastră.

Afară se întunecă. Tinerii devin din ce în ce mai agitaţi. Cei cinci întîrzie să apară din vamă. La intervenţia preşedintelui raionului, a primarului de Sculeni, aceştia se retrag mai spre sat.

Discut cu o localnică, o femeie care susţinea că a fost azi la Iaşi şi a văzut cu ochii ei ce s-a întîmplat:
– Copiii şedeau jos. Te doare sufletul. Tocmai de la Costanţa erau. Aveau carnet de student. Erau mulţi.
– Şi nu le dădea voie la nici unul?
– Nu, nu le dădea voie. Stăteau acolo grănicerii. În partea ceea le-au dat voie. Nu le-au dat voie moldovenii. Tinerii strigau în vamă: vrem acasă, vrem acasă!
– Vorbeau şi necenzurat?
– Nu am auzit prostii. Ei strigau numai: „Vrem acasă, vrem acasă!”.
– Da grănicerii ce le spuneau?
– Nu le spuneau nimic…

Urmează o mică pauză, după care femeia continuă:
Sînt mulţi poliţişti aici. Iaca, două maşini cu poliţişti stau aici, în vale, lîngă pădure. Mai sînt şi acolo (arată înspre deal).

Revin cei cinci care plecaseră în vamă. Anatol Arhire susţine că reprezentanţii grănicerilor au evitat să discute cu ei. I-au invitat într-o încăpere şi le-au spus să aştepte. Au aşteptat mult  şi bine, ca pînă la urmă să li se spună că nu mai este nimeni cu care ar putea discuta.

Cei prezenţi decid să se întoarcă acasă. Preşedintele raionului ţine să sublinieze faptul că prezenţa autorităţilor locale a fost dictată de două motive: în primul rînd, pentru a se convinge că totul e în ordine, iar în al doilea rînd, pentru a nu permite o eventuală destabilizare a situaţiei.

A doua zi, 8 aprilie. Potrivit site-ului protv.ro, la ora 09:14 vameşii moldoveni au anunţat închiderea completă a punctulului de trecere a frontierei Sculeni.

Lucia Bacalu

(7 vizualizări)